Epitaful hulpav al haosului devine ofrandă pe altarul condeiului:
Soarele cadaveric este înveșmântat în giulgiul de plumb al norilor;
Lacrimi de crepuscul sunt
îmbălsămate în sângele îngerilor
Și se aștern putrezite pe lutul
mucegăit,
Pângărind, într-un desfrâu al
dansului macabru,
Un templu de cașmir
excorticat din asfințit.
Miasma vânturilor biciuie
sicriile de ciment
Ridicate pe fețele criptei
urbane. Din oasele ei se scurg paraziți...
Se preling vâscos prin
venele-i cenușii,
Intoxicând cu temnița
spiritului de pucioasă.
Tenebra de alb profan se
dezlănțuie criptic,
Pe notele unei elegii
dintr-un portativ ascetic,
Și pierde rațiunea când ne
încătușează
În lanțuri de carne
pasională ce sfâșie și devorează.
Nota: Acest poem a fost dezvoltat ca un exercitiu, si publicat pentru prima data, in cadrul grupului de Facebook "Cenaclul LECTURA" in data de 30 Noiembrie 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu