miercuri, 24 iunie 2015

Scrisoare (de la strigoiul zbanghiu)



E deja târziu.
Lichefiat în rubiniu,
Doarme cerul azuriu
Sub asfințitul fumuriu;
Corbii-n sbor azi poartă doliu
Peste țintirimul plumburiu;
Lacul cețuri poartă-n luciu
Oglindind sinele din purgatoriu;
Și un uliu,
Grijuliu,
Curăță un stârv... hazliu!

Desprins din ăst neguriu
De haotic peisagiu
Iau condeiul ca să-ți scriu
De jos, din pandemoniu,
Un oratoriu
În pergamentul cenușiu:

Sunt strigoiul cel zbanghiu,
De zeițe și nimfe fustangiu,
După al muzelor remediu...
Pilangiu!

Declam vibratoriu,
Sub testimoniu,
Fără tine lângă mine în sicriu,
Straniu...
E pustiu...

Sângele-mi ghiurghiuliu
Clocotește cu nesațiu
Spiritului tău nurliu,
Privirii de smaraldiu,
Cărnii învelite în ten rumeniu
Și al buzelor rachiu
Să le facă ravagiu
Ori fraged supliciu.

Așadar, deznudat de giulgiu,
La noapte să știi ca înviu!
Încep sacrul peregrinagiu
Aproape ca să-ți fiu!
Să mă simți... rece, pământiu;
Să vezi burlescul schelet sidefiu;
Să rosești la zâmbetu-mi ruginiu;
Să urlii suav la întinatul condei zglobiu.

Bucură-te în amurg târziu!
Sosește mortul viu!
Răsculat din sicriu!
Aproape am să-ți fiu!
Fără tine, straniu...
Era pustiu...