Scrisoare (de la strigoiul zbanghiu)

E deja târziu.

Lichefiat în rubiniu,

Doarme cerul azuriu

Sub asfințitul fumuriu;

Corbii-n sbor azi poartă doliu

Peste țintirimul plumburiu;

Lacul cețuri poartă-n luciu

Oglindind sinele din purgatoriu;

Și un uliu,

Grijuliu,

Curăță un stârv... hazliu!

Desprins din ăst neguriu

De haotic peisagiu

Iau condeiul ca să-ți scriu

De jos, din pandemoniu,

Un oratoriu

În pergamentul cenușiu:

Sunt strigoiul cel zbanghiu,

De zeițe și nimfe fustangiu,

După al muzelor remediu...

Pilangiu!

Declam vibratoriu,

Sub testimoniu,

Fără tine lângă mine în sicriu,

Straniu...

E pustiu...

Sângele-mi ghiurghiuliu

Clocotește cu nesațiu

Spiritului tău nurliu,

Privirii de smaraldiu,

Cărnii învelite în ten rumeniu

Și al buzelor rachiu

Să le facă ravagiu

Ori fraged supliciu.

Așadar, deznudat de giulgiu,

La noapte să știi ca înviu!

Încep sacrul peregrinagiu

Aproape ca să-ți fiu!

Să mă simți... rece, pământiu;

Să vezi burlescul schelet sidefiu;

Să rosești la zâmbetu-mi ruginiu;

Să urlii suav la întinatul condei zglobiu.

Bucură-te în amurg târziu!

Sosește mortul viu!

Răsculat din sicriu!

Aproape am să-ți fiu!

Fără tine, straniu...

Era pustiu...