E deja târziu.
Lichefiat în
rubiniu,
Doarme cerul
azuriu
Sub asfințitul
fumuriu;
Corbii-n
sbor azi poartă doliu
Peste țintirimul
plumburiu;
Lacul cețuri
poartă-n luciu
Oglindind
sinele din purgatoriu;
Și un uliu,
Grijuliu,
Curăță un stârv...
hazliu!
Desprins din
ăst neguriu
De haotic
peisagiu
Iau condeiul
ca să-ți scriu
De jos, din
pandemoniu,
Un oratoriu
În
pergamentul cenușiu:
Sunt
strigoiul cel zbanghiu,
De zeițe și
nimfe fustangiu,
După al
muzelor remediu...
Pilangiu!
Declam
vibratoriu,
Sub testimoniu,
Fără tine lângă
mine în sicriu,
Straniu...
E pustiu...
Sângele-mi
ghiurghiuliu
Clocotește
cu nesațiu
Spiritului tău
nurliu,
Privirii de
smaraldiu,
Cărnii învelite
în ten rumeniu
Și al
buzelor rachiu
Să le facă
ravagiu
Ori fraged
supliciu.
Așadar, deznudat
de giulgiu,
La noapte să
știi ca înviu!
Încep sacrul
peregrinagiu
Aproape ca să-ți
fiu!
Să mă simți...
rece, pământiu;
Să vezi
burlescul schelet sidefiu;
Să rosești
la zâmbetu-mi ruginiu;
Să urlii
suav la întinatul condei zglobiu.
Bucură-te în
amurg târziu!
Sosește
mortul viu!
Răsculat din sicriu!
Aproape am să-ți fiu!
Fără tine, straniu...
Era pustiu...
