Demențialul imaginar colectiv

În unghiuri de clopoțel,

În pastel de rugină,

Apare feea de oțel –

Toamna rece și senină.

Plutesc frunze veștejite

Printre codrii de betoane;

Peregrinează pe alei bântuite

De cărnuri zbârcite, pline de toane.

Existența nu-i chimeră leală,

Din cripte liubovul trezește,

Alături de hulpava Răceală,

Să devoreze daimon de aed,

Tranșat între ei frățește,

Cu stihuri de Eros și mied.

Gesturi în oarbe ecouri

Sunt zidite în sacrificiu naiv,

Pe altarul unde muze dansează tangouri

Pe ritmul corbilor, în Haos tardiv.

Bizare siluete mă poartă pe brațe

Spre o catedrală păgână, relatând maladiv

Nunta condeiului, cu zeițe drept soațe,
Prin puterea demențialului imaginar colectiv.

Comunic și Exist

A exista...

A comunica...

Două particule de unicitate

Zămislite de Haos în multivers.

Cresc,

Răzbesc,

Se izbesc,

Se topesc,

Se unesc,

Putrezesc,

Și renasc la infinit.

Depășind îngrădirea luminii de rațiune,

Se relativizează printre

Alte și aceleași umbre de creațiune.

Strălucesc tenebrele de libertate

Când Sus și Jos devin Tot și Unul,

Iar șoaptele trecutului îi pun aripi

De cunoaștere a realităților,

Lepădând neantul static

Prin chimerele de adevăr fantezist

Ce scrijelesc în pergamentul atomic

"Exist, deci comunic.

Comunic, deci exist."