Ouija

A voice from the shadows fills the air

It freights the heart and puts rational mind to despair

Her words come blunt, truthfully and weighty

Heed the sapience even when is naughty

Graphics and symbols engraved

On paths shady enlightened

By magic of the fallen paved

With gates and keepers darkened

A band of spirits the deed enact

So the mortals can contact

The undead and the departed

The unknown….and the retarded

God and Satan are debating

If it’s the echo of a forgery

But we find them guns calibrating

When the naked truth reveals its mystery

Science and religion are antiques

When developing new techniques

Thru mists and witchcraft you are reborn

By the gracious god’s quill and his sinning thorn

Fathom everything with grace

While you seek the god

No mask can hide your taint

But for getting his embrace

Enthrall the perky muse on the forsaken rod

To rotten the new aphrodisiac saint

There is the foulest of decisions

When waste becomes from diamonds and gold

The corpse of the quill carries obsessions

Everyone will greedy taste

Panting hard and deep losing their chaste

As you, with last breath, to him thy soul you’ve sold

Your body is a vestige of a primal

Hymn of tears, death, and blood

Into a ravishing juice melting grotesque

Of delirious ambrosia and acidic nectar

When is caressed and bitten feral

Bones are cleaned to the thrill an exotic mood

Offered on the boiled altar

Horny-skinned token of unholy picturesque

Note 1: Written on 22 September 2014 for the upcoming "Epitaph of the Decayed Quill" project, dedicated to Sylvia Plath.

Note 2: The poem is the winner, by community choice, in the prompt competition "Game" of The Reverie Journal

You can find the poem published in The Reverie Journal's e-page following the link:
 http://thereveriejournal.com/2016/01/10/ouija-by-vlad-teodor-pectu/ 

A Sussex Cry

Anst upon a time, fate liquefied in a single reigning moon goddess

And with a lithe touch she descends upon a man -

To be his unholy wife and cog and nurt him

At every twilight, beyond the mortal fortunes of eternity,

In appleterre’s heart.

The thirteen heavens acknowledge their amost good deeds;

Concealing their clogue fabled in verses, pride and trust.

The cobbling Chaos enshrouds their nothingness,

Blessing them with rather bettermost of vices and prejudices

To be enacted all-on and amakin.

In a single timmersome verse,

Written anewst the allus,

This man’s quill abroad and anywhen:

“Bide whist! To one and all I want to say

I cry possession of the goddess moon that cropped

While I was a-bed!

The crownation will take place wunst in the weald

And will be carried out by their Heathen Holiness

The vady crust-hungry kisses!”

Un ultim moment de toamnă

Ceru-i adânc și din abisu-i lacrimi se prăvălesc,

Soarele geme livid, ultimul licăr de amor e sfârșit,

Se sting cețurile, botezate în uranium hămesit

După ecoul metalic al toamnei consumate burlesc.

Un ultim moment de toamnă

La cromul iernii pământul condamnă...

Frunzișul căzut la picioare, ruginit,

În noroaie delirează, toți l-au auzit.

Și plouă! Și el strigă disperat

După alți noi, în convoiul murmurului zbierat...

Și adoarme! Și plouă! Delirele amintirilor vâscoase curg!

Rugina lor îmbrățișează sângeriul amurg...

E un frig de oțel și betonul e rece;

Prin el, lamentul febril agale trece.

Pe alei copacii oftează pleșuvi,

Când ne zăresc, pe noi de noi văduvi.

Și ne plimbăm ca străini desfătați în absurd,

Lăsând al pașilor colb să grăiască asfaltului surd.

A fost dimineață în umbre de cobalt și litiu...

A fost al toamnei cadaveric pământiu...

Acum iarna s-arată trufașă-n cetate.

În tenebre de noapte animile sunt plecate.

O catedrală în ruine vrea ca uitata speranță

Să răcnească la alienata lume revoltată cu toleranță.

Tăcere apoi... Toamna a sucombat.

Plouă în stronțiu de noiembrie, turbat.

Plumbul vântului sfâșie al corbilor zbor;

Se așterne epitaful în seacă rășină și petale de bujor.

Putredă e cripta vremii în care toamna visează...

Iarna din a sa fașă de-ndată se liberează.

Șoapte din tine petrece vântul prin barba-mi căruntă,

Lăsându-mi pe buze aroma dulce a cărnii tale;

Un deșert de mine rămân, amurgul toamnei mă pune în zale,

Fantasma ta cu slove de plumb la tâmple-mi cuvântă...

După ecoul metalic al toamnei consumate burlesc,

Se sting cețurile, botezate în uranium hămesit ,

Soarele geme livid, ultimul licăr de amor e sfârșit,

Ceru-i adânc și din abisu-i lacrimi se prăvălesc.

Ce ți-a trezit privirea minții?

Ce ți-a trezit privirea minții?

Zboară peste tot argintii;

Îngeri bahic dănțuie

Până își pierd toți dinții;

Nimfe se înlănțuie pe tenebre,

Aducând lui Eros plăceri din decemvre...

Tu, din alese umbre,

Petreci Totul cu privirea-ți penetrantă,

Dincolo de străfulgerările sumbre,

Și îți vibrează anima exuberantă.

Pe viitor, de vei mai petrece păcătos cu sfinții,

Spune, doară, ne chemi să vedem ce ți-a trezit privirea minții?

Autumn

Awoken autumn creeps decayed,

Stiff frozen in womb of corpses’ embrace…

Crows and ravens scorch maidenly darkness,

Skeletal thoughts of twisted worms then summon;

In the dusted rust of enshrouded dwellings

We bleed withered beginnings and howling ends…

Twilight’s liquefied dawn resurrects;

Nuclear suns merge into fetuses of one’s selves;

The lateness of a glimpse never to be seen

Amidst graveyard’s embellished ruins;

Skies thicken with mists and fogs;

Frozen fiends roar primal liturgies.

Foretold webs of destiny crumble

Under the weight of the pouring lead;

Tenebrous eclipse of lustful runes

Is cuffed to parchment’s famished canvas and oiled,

Only to be unleashed in the heathen cathedral –

The molten hells and heavens of faith,

Who rotten in denuded miasma of skin’s lament.

Aghast and flee! Our folk returns!