Spectru cu un aed și a lui muză

Printre cețuri de mătase,

Dalb senin de fee,

Din ombre întunecoase,

Devine senzuală odisee.

În ochii ei sticlesc chimere

Cu pasiuni versificate.

În șoapte de ocultă inițiere,

Sub a aștrilor mireasmă,

Se relevă voluptoasa fantasmă...

Oh, ceruri!

În brațele-i – serafice lanțuri,

Aedul petrece clipe grizate.

Cu buzele ei senzuale

Înflorește anotimpuri.

Daimonul slovei adastă ferecat

Pe limba sfintelor păcate;

El frământă rubiniile petale

Ale neîmblânziților ei nuri,

Lăsându-se fermecat

De opianta lor amoralitate...

O horă de libertate

Fără hotare se-ncinge

La Liubov în cetate...

Desfrâul mută și-nvinge!

Ea bea nectar de vers

Din pocal de taine,

Și devine izvor de univers...

Carnea ei cărnuri învăluie –

Ale aedului prorocite haine,

Cu măsurile ce i se potrivesc,

Îl topesc

Și animile-i dezvăluie.

Briza unor mângâieri,

Brutal de drăgăstoase,

Azi, mâine și ieri,

Penetrează vene și oase...

Unghiile ei sunt necruțătoare diamante

Ce regulează sentimente și rațiuni

Să devină realități excitante

Preapline cu dorințe și alte minuni...

A nimfei respirație decadentă

Potopește ca un jurământ,

Iar coapsele-i de adolescentă

Smintește aedul într-un vicios legământ:

O promisiune în templul unde

Ei sunt muritori și zei deopotrivă –

El în abisul ei pe veci să se cufunde,

Ea să-i fie vecinic lui glie, muză și divă.

El, Perseu, și Ea, Meduză,

Aedul și a lui muză

Se prefac în Haos creator...

Un androgin seducător...

Două trupuri lichefiate...

Ezoteric meșteșug...

Ei... Vicleșug...

Noi... Eternitate!

Bătălia pentru un nume

Condeiu-mi întinat

Scrijelește rune

În pergamentul celor petrecute.

Îngemânate cu drumul meu către tine,

Infinitul și neantul sunt seninul meu de haos;

Freamătul frunzelor de oțel

Ce se-ncătușează reciproc

Devine un gând ce mângâie fantasme.

Sunt gemenii orbiți de nimfă

Ce peregrinează surzi pe sahariana identitate?

Afla-vom în curând tu cată și socoate...

În al ochilor oglinzi

De nimfă ce ține

Numele prizonier în alint

Precum păcătosul își aniversează vina,

Se prind înlănțuite cu timpul

Două umbre ce pipăie lumina –

Sicre fără nume lichefiate

Pe ale veciniciei grinzi.

Realitățile lor își fac de petrecanie

Pe țărâna plumbuită

În miezul picăturii de haos juruită...

Peste ombre se prelinge

Cenușa vâscoasă ce din Tartar ninge,

Le desnudă siluetele de stele căzătoare,

Le este martor la nelegiuita încleștare;

Voaluri sunt obliterate în dramatism,

Tăinuite de sine în valuri și giulgiuri,

Și ferecate în cătușe de suav fanatism.

El străvăzut în ochiul ei drept:

E o animă de păciuire fragedă

Ce spune „Te aștept!”;

E devreme de vreme

Ce își prelinge umbra

Cartografiind ai nimfei nuri dezgoliți.

Universul lui se zămislește

În primăverile veșmântate,

Cu spada ce fosforescent lucește

Și o zweihänder purtată pe umeri feciorește.

Un pas șăgalnic? Un zâmbet de timid bufon?

Totul se rezolvă peste veacuri... la șprițul cu sifon.

Ochiul ei stâng împăienjenește scânteia

Măruntaielor de întunecime

Ce muruiesc chipul altui el,

Cufundat din ecoul simfoniei

Electrice în abisul lutului nimfei.

Zefirul îi șoptește degrabă atunce

Cu al pașilor colb peste munți și văi s-arunce,

Să-ncingă katana la brâu,

Zanbato-ul pe umăr s-așeze,

Căci o sosit ziua ca numele să se-nfățișeze.

În ochii nimfei un nume e captiv

Și liber din oglinzi cele două ombre-l vor.

Pământul crapă și crugul încremenește,

Norii însângerează răsculându-și tămâia,

Angelii se potopesc în decădere,

Eclipsa de zei lumii îi stinge văpaia

Iar corbii pregătesc festinul rozelor negre

Cadavericele lor pulpe se târșâie în nămolul aprins

Mâinile strâng mânerele până ce rubine din ele țâșnesc

Le străfulgeră irișii, limbile șerpuiesc un dialect respins,

Colții lucesc a beznă în soare, cețuri renasc,

Ielele dansează în hore burlesc

E lupta umbrelor pentru un nume...

Dintre ele, doar una poate rămâne.

Condeiu-mi întinat

Scrijelește rune

În pergamentul celor petrecute.

Îngemânate cu drumul meu către tine,

Infinitul și neantul sunt seninul meu de haos;

Freamătul frunzelor de oțel

Ce se-ncătușează reciproc

Devine un gând ce mângâie fantasme.

Au fost doi gemeni, umbre făr' de un sfânt,

Și nu e sfârșitul ca de basme,

Dar voi ați vrut ca să-l aflați...

Nimfa așa le-a hărăzit titulatura:

„Un nume sculptat, la fiecare, pe piatra de mormânt!”

Two birds… lovers… one breakup!

Between two asphalts and a heather

Two birds of the same feather –

Lovers in heathen liturgy,

Set ablaze for chaste liberty.

Two birds of the same feather –

He is drunk and she’s in leather;

They shatter each other’s hearts

Entombing lights and muses of fine arts.

Lovers in heathen liturgy

Become shadows of mystery;

Shrouds are set beneath the moon…

Marble crypts unfold at noon…

Between two asphalts and a heather

Ashes spoke in runes of aether

About naked nymphs and truths so lustful…

Time itself would not be trustful!

Set ablaze for chaste liberty

By black magic and Chaos’s wizardry,

The infinite is laid in bones and corpses;

A morbid path… to the solitude fortress.

Set ablaze for chaste liberty,

Between two asphalts and a heather,

Lovers in heathen liturgy:

Two birds of the same feather…

One breakup!

Pleacă! (gândul Clementinei)

„Oleacă

De țuică seacă,

În cele șase râuri de Infern,

Azi, ieri și etern,

Să te fiarbă

Ca paloșul în teacă!

Și în ruginită iarbă

Pleacă

Pe un vagabond de pas,

Purtat de un alias

Dus de nas,

Prin verighetă tras,

Fără de compas,

La veșnicul popas...

Către el necunoscut,

Pe drum nevăzut,

Să nu se recunoască

La picior cu ghiulele,

Pe buze cu otravă de iele.

Sub eclipsa nelumească

Ce tenebră frumoasă

O să crească!

Pleacă

Oleacă

Și lasă în urma ta

Lacrima

Precum o șoaptă –

Un ecou fără pereche,

În rima

Din anima

Ce stafie de lut vrea...

Și mai bea oleacă

De țuică seacă,

Să-ți vezi numele

În stele,

Toate o cenușă

Din gândurile mele

De păpușă

Matrioșkă senină...

Eu în mine...

Mine în abis...”

Abis de vis,

Vis prin Ea,

Tot renăscut cu Ea

În giulgiu de Clementină....