A fost odată în Întuneric
Un meleag îndepărtat
Pe vremea când nu dăinuia feeric
Şi monştrii purtau războaie neîncetat.
Aici în plină putere subliminală
Era stăpână broscuţa canibală.
Ea se agita stresată
Şi deloc nu dormea
Muncea cu febrilitate imaculată
Până se credea cucuvea.
Într-o zi cu multe fulgere pe cer
Apăru ca scos din fiola cu eter
Venind de pe un deal umbrit
Din cavoul răsărit
Micul zombi-purceluş.
- Ia spune delicatese mică,
Ai urechi de pluş
Ce aromă te aduce în uşă
La mai tânăra mătuşă?
Spuse broscuţa voioasă
Cu ochi mari, sticloşi
Şi zâmbi cu dinţi tăioşi.
-No, amu şi io un călător
Caut timpul să-l omor
Şi am zis să poposesc
Pân’ ce nu mă obosesc.
Devenind prietenoasă
Îl şi invită la masă.
Şi încep a povesti:
Ea lucrează sub acoperire
Este o prinţesă-n devenire;
El e mare cavaler
Al celui de-al patrulea abis din cer;
Ea spune că-i urâţică
Şi se declară singurică.
Timid din fire
El roşind ripostează
Cu un tăios sărut
Ce o delectează.
Cu a lui codiţă tirbuşon
Mai desfac ei un sifon,
Şi din vorbă în cuvinte
Broscuţa înfipse-un dinte.
Cu ochii dezbrăcând broscuţa de piele
Purceluşul era într-o continuă plăcere
Ea îl seduse şi-i oferi secrete
La schimb cu o cale desfătată-n regrete
Până când broscuţa îl devoră la tăcere
- Dintre toţi a fost cel mai dulce
Condimente şi uşor afumat
Mai bine îl puneam în tavă să se culce
Chiar mă gândesc să nu-l fi mâncat
Şi aşa canibala broscuţă
Fără voia ei s-a amorezat
De ambrozia şi nectarul
Ce a fost purceluşul
Pentru a doua oară decedat.
Care e morala? poate vă întrebaţi
Cu un sfat vă delectez
Dacă vedeţi o simpatică broscuţă
Şi că-i prinţesă de fapt ea vă spune
Cu un băţ s-o înţepaţi
Şi să faceţi frigărui pe cărbune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu