Antici demoni străbat hâde orizonturi,
Legănând planete în braţe de haos
Trimit omenirea într-un somn adânc.
Amintind de glorioasa şi defuncta
nemurire,
Rămân astăzi sentimente dezmembrate,
Unde furia iubirii devine un brav cânt...
Leşuri ce deunăzi erau reanimate.
Marşul cohortelor de stele încetează
Eliberând din sclavie miasma Întunericului
Umbre simţindu-l aproape îi face glorios
festin.
Erupţia neantului. Furtună în destin.
Soarele se aruncă în abisul creaţiei
Timpul se destramă şi devine nisip fin
Încercând să renască.
Tremură universul sub tăişul zâmbetului
tău
Ucide-l cu un sărut ca să nu se mai
trezească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu