Tempestă de calm

Tempestă de calm prin ponegrite coroane

Pornește avalanșa încleștării de bărbi cu idei!

Tăciunele și neghina destoinic se revarsă prin al vieții pârâu

Pornește avalanșa încleștării de bărbi cu idei!

Amurg defunct pe piedestalul cărnoaselor ruine

Lepăd rugina și o însingurez în tine...

Tempestă de calm prin ponegrite coroane

Sboară și destramă de minte cuvinte.

Robuste schelete distrag efemeritatea timpului

Împovărate de adieri ce patinează între vene și mângâieri.

În umbra soarelui se contestă lumini și scânteieri.

Tempestă de calm prin ponegrite coroane

Pornește avalanșa încleștării de bărbi cu idei!

Prezidiu al fantasmelor luminii

Prezidiu al fantasmelor luminii

Te invoc în susurul trecutului

Răpune nimfa ce soarta-mi a rânduit ca să

Te invoc în susurul trecutului.

Regenerat prin al haosului ordin

Și îmbibat în al dragostei venin

Prezidiu al fantasmelor luminii

Ghidează cu obscuritatea ta pașii creației.

Navigând într-un uragan de simțiciuni

Ajung în destinații jertfite de săruturi ruginite,

Încătuș secunda și în eternitate o biciuiesc.

Prezidiu al fantasmelor luminii

Te invoc în susurul trecutului.

Dezlănțuit prin puritatea umbrelor

Dezlănțuit prin puritatea umbrelor

Pribegesc pe al tău trup

Cu zvelte țocăituri, volatile atingeri și șoapte diafane

Pribegesc pe al tău trup.

Excomunicarea în lanțuri îl paște pe Amor

Deșertăciunea pasiunii de mi-a amăgit,

Dezlănțuit prin puritatea umbrelor

Pe veci îl voi fereca în temnița gândurilor.

Aed al slovelor uitate, înveninez condeiul cu lumină

Și deodat pe soare asasinez

Totul rămâne cum a fost și, în întuneric,

Dezlănțuit prin puritatea umbrelor

Pribegesc pe al tău trup.

Pe scheletul reveriei timpului

Al haosului știup se așterne de-a pururea

Pe scheletul reveriei timpului

Căci te-am adăstat în umbra soarelui,

Pe scheletul reveriei timpului.

Zeii cetăților eterne se înfruptă din ultimii stropi

Ai luminii ce se retrage în matca mohorâtă a ordinii mofluze.

Al haosului știup se așterne de-a pururea

Și eroii dispar în neant de cuvinte.

Reneg culorile și le exorcizez degrabă

Cu ispita expirată a sărutului tău.

Rămâi, dară, cu bine jupăniță a inimii obscure

Căci al haosului știup se așterne de-a pururea

Pe scheletul reveriei timpului.

Decesul simțurilor renaște

Decesul simțurilor renaște

Și te abandonezi canibalic întunecimii mele...

Ezoterism al pasiunii mele, te invoc!

Să te abandonezi canibalic întunecimii mele...

Pictezi cu sângele tău putregăit în dragoste

Pe epitaful pergamentului venelor mele

Decesul simțurilor renaște

Căci tu rămâi contopită în a eternității pieire.

Nimfă defunctă a rațiunii pure

Acoperă-mi muribunda scoarță cu diafanul pielii aezilor

Rămâi în istorie căci timpul se scurge iarăși către origini

Decesul simțurilor renaște

Când te abandonezi canibalic întuneimii mele.