vineri, 13 septembrie 2013

Prezidiu al fantasmelor luminii



Prezidiu al fantasmelor luminii
Te invoc în susurul trecutului
Răpune nimfa ce soarta-mi a rânduit ca să
Te invoc în susurul trecutului.

Regenerat prin al haosului ordin
Și îmbibat în al dragostei venin
Prezidiu al fantasmelor luminii
Ghidează cu obscuritatea ta pașii creației.

Navigând într-un uragan de simțiciuni
Ajung în destinații jertfite de săruturi ruginite,
Încătuș secunda și în eternitate o biciuiesc.
Prezidiu al fantasmelor luminii
Te invoc în susurul trecutului.

miercuri, 11 septembrie 2013

Dezlănțuit prin puritatea umbrelor



Dezlănțuit prin puritatea umbrelor
Pribegesc pe al tău trup
Cu zvelte țocăituri, volatile atingeri și șoapte diafane
Pribegesc pe al tău trup.

Excomunicarea în lanțuri îl paște pe Amor
Deșertăciunea pasiunii de mi-a amăgit,
Dezlănțuit prin puritatea umbrelor
Pe veci îl voi fereca în temnița gândurilor.

Aed al slovelor uitate, înveninez condeiul cu lumină
Și deodat pe soare asasinez
Totul rămâne cum a fost și, în întuneric,
Dezlănțuit prin puritatea umbrelor
Pribegesc pe al tău trup.

vineri, 6 septembrie 2013

Pe scheletul reveriei timpului



Al haosului știup se așterne de-a pururea
Pe scheletul reveriei timpului
Căci te-am adăstat în umbra soarelui,
Pe scheletul reveriei timpului.

Zeii cetăților eterne se înfruptă din ultimii stropi
Ai luminii ce se retrage în matca mohorâtă a ordinii mofluze.
Al haosului știup se așterne de-a pururea
Și eroii dispar în neant de cuvinte.

Reneg culorile și le exorcizez degrabă
Cu ispita expirată a sărutului tău.
Rămâi, dară, cu bine jupăniță a inimii obscure
Căci al haosului știup se așterne de-a pururea
Pe scheletul reveriei timpului.

miercuri, 4 septembrie 2013

Decesul simțurilor renaște



Decesul simțurilor renaște
Și te abandonezi canibalic întunecimii mele...
Ezoterism al pasiunii mele, te invoc!
Să te abandonezi canibalic întunecimii mele...

Pictezi cu sângele tău putregăit în dragoste
Pe epitaful pergamentului venelor mele
Decesul simțurilor renaște
Căci tu rămâi contopită în a eternității pieire.

Nimfă defunctă a rațiunii pure
Acoperă-mi muribunda scoarță cu diafanul pielii aezilor
Rămâi în istorie căci timpul se scurge iarăși către origini
Decesul simțurilor renaște
Când te abandonezi canibalic întuneimii mele.

vineri, 30 august 2013

The broody brock (an almost Sussex dialect poem)



A broody brock was sitting in the sun
He hasn’t done a dezzick since he was born.
Still, he done something all right: he drove amakin everyone all-on.
He kept bawling at the bedhead stone
Begridging about a beggar’s knees he saw,
On birds wedding day last year.
As big as a mammoth trump it was…
A regular treat to billus about.
And every day and every night the birchet biled
Of his rather bettermost find.
But one day a brady leaves smell fell in the air,
It was our brencheese friend who could not anymore bare.
The purple rabbit arrived as fast as he could brish.
“Heard about this brock in the woods
Who is botchy at boulder-boats and boulder-heads.
I! I am brave and I be the bozzler round this pekid times.”
“Yeah… yeah! But I be making a pawn of money in a porn of this times!”
The rabbit in a rush lathered the brock to the ground
The brock gave the rabbit the latten bells to the head
And so they went all on it the ensuing battle.
Until the mortacious blow was delivered.
The moral one of this misagreed mizmazed tale is so unfit
Cause, you see, the bear had a great weekend and all he could eat.