Clipa de indoială

Această noemă versificată 
Îți este dedicată
Numai Ție 
În vecinicia ce va să vie. 

Orologiul se liberează în atemporal 
De Amor, glas care se întreabă 
“Ce este pe lumea asta mai puternic: 
Slova şi gândul sau foaia şi rândul?” 

Şi pe-Amor încearcă altă îndoială, 
Spusă în şoapte, cu sfială: 
“De condeiu-mi scrie ce stă pe buză, 
Unde oare-mi voi câştiga vrednica muză?” 

Dezgustat, renunță la nedumeriri, 
Văzând închipuiri şi alte uneltiri… 
Din iad de cotidian tipărit măiastru 
Amorul se retrage în saharian… sihastru. 

Şi-n păciuirea ce-i devine oază 
Vede ombre denudate în jurul la o rază; 
Trebuie sicre şi veleaturi, 
Amorul meditează 
Suav şi dulce “poate” alene-ntruchipează. 

Nu are slove noi, dar uitata grafie 
Îi revelează Universul pe care nu-l ştie: 
Cu fecioare, altare, divinități şi rituri păgâne, 
Cu barzi, cavaleri, magie… rămâne 
Pana un haos şi începe să îngâne 

Un lament burlesc ce conjură junii; 
Corbii răspundesc ecoul sub Sonata Lunii… 
Pe Amor îl cuprinde curajul din legende, 
Se-ntoarnă la zămisliții zori, 
Criticii de bolta cerului să-i suspende; 

Revino precum Sânzienele în visuri 
De azi, tu eşti acesta, numită Amor, 
Condeiu-ți să nu realizeze compromisuri 
Scrijelește, Amor, 
Voroave de zor, 
Fi demnă şi degrabă te amuză, 
Tu eşti sânta dualitate: scrib şi muză!

Ombra XVIII

Șopote, ehouri, înfiripate chimere

De ale mele muze mă tem

Pergamentul gogește sleit în tăcere

De ale mele muze mă tem

E o primăvară spânzurată saharian

De bolta cu nouri de plumb; o temere

Se plimbă nevrotic în vene de ruginit fier

Relevă șopote, ehouri, închipuite chimere

Vin denudate în valsuri tempestuoase

Cu nuri nescriși încă de buze

Cu poeți între coapsele lor abandonați

Cu siluete de amazoane maiestuoase

Anonimele caligrafii, în icoane de muze,

Devin capodopere de zei grizați

Dănțuie... în sicre petrecute efemere

Noaptea se lasă... dănțuie burlesc... să le chem

Cu șopote, ehouri, conjurate chimere?

De ale mele muze, eu, totuși, mă tem.

Și mă tem de ale mele muze

Mă tem că nu-mi vor mai picura

Slove pe buze

Că mă vor alunga din tenebre în lumini

Nu îmi vor mai fi călăuze

Poate mă vor zări printre arini

Și vor începe să se amuze

De soarta-mi de aed

De noemele-mi difuze

Dar cât timp haosul e fraged

Eu mă tem de ale mele muze

Cerurile toate le știu de păcătoase

Pe ale mele sfinte muze

Dar sunt feroce de frumoase

Și nu e chip sau îndoială

Obliterate sunt și scuze

Când din neant vine unica răceală

De ea ne temem și eu și ale mele muze

Ombra XVII

O epocă apune în asfințit

Lepădând hlamida îngemânării;

Pe colbul rămas din Timpul infinit

Rămâne seducția depărtării.

O chimeră prin vene ți se scurge:

Sunt raze livide, proslăvite și dalbe,

De un soare prea hain ce animalic recurge

La seducția depărtării cu iz de nalbe.

Cimentate colburi străluce prin vitralii

Sfărâmate,

Poteca e pelinul ecou al valurilor mării;

Peregrinez printre vitriol de simțăminte

Sfâșiate,

Rămâne în ele doar seducția depărtării.

O epocă apune în asfințit;

O chimeră prin vene ți se scurge;

Amintiri ma lasă de taine hămesit;

Infinitul seducția depărtării parcurge...

Ombra XVI

Din tenebre lirice zămislit,

Un rege încătușat în neființă

Descinde în Abisul dezlănțuit,

Pășește sigur într-o nouă credință.

O nebunie cu ombre și muze,

De muritoare slove tăinuită,

Muțenia e tot ce rămâne pe buze

În amiaza toridă cu reverie nebănuită.

O șoaptă e pretutindeni în ecou

Din vremuri ce fi-vor demult apuse,

În ceruri plutesc miresme de plumb nou

Și EA angelii privește, în pasiuni decăzuse.

Pe tărâm unde aievea e supranatural,

Cu lighioane fermecate de sine,

Poetul e astrucat aproape și invernal...

Uite-l cum se rădică și-n brațele ei vine!

„Devino lacrimi ferice și liubovuri păcătoase

Strânge-mă la piept cu eternitatea... mă vrea!

Pătrunde-mi adânc în vene și-n oase!

Oferă-mi beatitudinea și-ți voi da nemurirea!”

Ombra XV

Decadența își reneagă frumusețea,

Într-un sine istovit de atâtea valori

Dependente de imagini moderne

Rezumate wagnerian.

Intim asudă tenebrele inocente,

Într-un sine brutal contrastat

De nevoi resuscitate din trecutul

Rezumat wagnerian.

Modelul paradoxurilor, orientate

În libertăți ancorate pe umeda

Fatalitate a naturii absolute,

Adie consecințe corupte ale castității

Rezumate wagnerian.

Inelul păgânelor taine promite

Închipuiri feciorelnice izbăvite,

Dincolo de tinerețea solemn

Rezumată wagnerian.

Rafinament parazit exasperat,

Elevat în nemernicia de aprilie,

Descinde înălțător ca o rugă

Rezumată wagnerian.

 

Suficiențele doboară pastelul substanței

Lichefiate, în drama mulțimii înlănțuite

De eternitatea vâscoasă a râmei neființă

Rezumată wagnerian.

Deplinătatea înțelegere a voastră, eroine

Denudate burlesc pe simfonia lunii pline,

Înfăptuie ritul miracolelor posterității

Rezumate wagnerian.

Revoluția de obscur monstruos a finalului

Aduce revelația unui diagnostic spectral

Pus pe cărnurile bolnave de învățăminte:

Eul eului meu este un wagnerian.