Crepusculul sângerează în
tine ale mele tenebre,
Soarele scrie epitaful în
al aștrilor condei,
Lepădând anima-mi în
cărnurile-ți hâde și funebre;
Pășesc din vremuri apuse pe
înfierate alei,
Eternitate ți-am fost și
fost-am zori senini de noi...
Dar tu m-ai surghiunit în
universuri întunecate...
Mereu în peregrinagiu
fost-a sfărâmata-mi inocență.
Apoi mi-au cusut zeii
daimonul la loc, sub raze de lună,
M-au botezat zeiță a
sfintelor păcate,
Eterată hlamidă mi-au pus
pe nurii mei dalbi și goi.
Ascultă-mi tunetul și
fulgerele-mi privește!
Neantul peste tine voi
așterne – giulgiu peste putrede oase!
Aici sine de tine pe loc se
isprăvește!
Templul meu și al meu altar
milioane de adepți adună,
Nimfe și muze am drept
preotese obscure,
Închinăciune-mi aduc aezii în stihuri furtunoase,
Vrăjitoare și iele mă evocă
de la mare și până la a muntelui pădure.
Neantul aduce pe aripi de
plumb uitarea,
Renegată de tine –
Un angel decăzut îți
prorocește clipa de mâine:
Apocalipsa e hulpavă să-ți
dea obliterarea!
Rămâi cu bine!
